Wednesday, August 27, 2008

no se puede mirar!

Nu este vorba de un pariu cu insuportabilul, dupa cum nu este vorba despre febra frondei. Este vorba despre abis, acel abis din interiorul fiinţei umane, din interiorul meu care mă obsedează şi în care ma scufund deseori. Odata ce ai curajul sa cobori devii liber şi capeţi puterea de a te apropia de orice, fără să ai prejudecăţi. În întunericul abisal Iuda poate căpăta o aură specială, aceea a unui posibil erou. Devine cel care transformă povestea unui predicator deosebit in drama profundă a evangheliilor. Sedaţi de bigotismul si ipocrizia noastră, ne-am grăbit să condamnăm pentru eternitate trădarea, să îl alungăm pe Iuda în cercul cel mai de jos al Infernului si am aruncat anatema asupra numelui său .
Creştini fiind ne-am justificat acţiunile invocând voinţa Domnului. El sau noi nu putem ierta? El sau noi nu putem înţelege? El sau noi simţim nevoia răzbunării? El sau noi suntem limitaţi? Chiar dacă Dumnezeu l-ar fi iertat, noi nu am fi făcut-o. Şi nici măcar nu ştim dacă nu l-a iertat, la fel cum nu ştim dacă nu cumva Iuda a făcut ceea ce trebuia să facă, îndemnat de Tatăl Ceresc. Iuda este la fel de important ca şi ceilalţi, apostoli şi Păstor. Fără el şi fără Pilat totul ar fi rămas încă o istorie a unui sectant evreu, agitator într-o Iudee plină de agitatori şi fanatici religioşi .
Şi tot din abis apar şi formele masive ale Cruciaţilor. Ei sunt cei care nu pot ierta, nu pot încerca să înţeleagă, cei pentru care viaţa si durerea celorlalţi nu contează prea mult. Poate că, la un moment dat, victima şi agresorul vor comunica într-un mod deosebit de discret, la un nivel foarte profund. Aproape de un ritual iniţiatic, pătruns de voluptatea suferinţei şi de cea a provocării durerii .Imagini violente? Sadism, absurd, exces? Dar vedem zilnic la televizor imagini şi auzim lucruri mult mai dure, dar nu le dăm nici o importanţă. Aţi observat ce generice vioaie însoţite de muzici dramatice, ne prezintă noutăţile din teatrele de război ale lumii? Aţi observat şi cu câtă nepăsare le privim? Tragedii îndepărtate ale unor necunoscuţi. Dar când aceleaşi lucruri le întâlnim într-o pictură sau într-un desen, atunci sensibilitatea ne este afectată. Începem să devenim atenţi, chiar să ne îngrozim, eventual să rămânem pe gânduri .
Arta nu este un fotoliu comod, care procură privitorului doar plăceri estetice şi lipsite de griji. Ea nu este un divertisment. Are puterea de a face lucrurile foarte vizibile, iar cruciaţii sunt chiar lângă noi, suntem noi. Nu sunt doar cavalerii medievali şi nu sunt doar eroi luptând pentru adevăr si scopuri nobile. Sunt, astăzi, cei din apropierea noastră gata sa facă tabula rasa orice în numele unor idealuri în care poate nici nu mai cred de mult timp. Putem opta: avem stofă de victimă sau de agresor. Când am primit ultima oară la zgura din sufletul nostru? Unde mă aflu eu, privitorul, faţă de toate acestea? Unde se află autorul?
Rugurile aprinse s-au transformat în canistre de benzină, iar fanatismul a fost absorbit de nepăsare. Totul se petrece cu o oarecare plictiseală, uzură, într-o lume fără orizont, lumea noastră. Privim ca într-o oglindă, este chipul nostru, acum. În acest context, până şi Iuda pare un amator .

3 comments:

Unknown said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...

dey

Sarcasm innascut said...

Salut !
Daca ai sti cat am contemplat si cat am incercat sa-mi dau seama de unde provine atata...inspiratie... pur si simplu ma uit la desenele tale si procesez mii de ganduri, trimiteri catre multe domenii...
Ceea ce asterni pe hartie e "- Wow! " pentru mine, in sensul pozitiv...