Wednesday, August 22, 2007

Sfaturi unui candidat la arte

Dragul meu canditat, nu as fi scris aceste ganduri, daca nu as fi fost, asa cum sunt acum, pe deplin convins de necesitatea lor, stiind ca ele pot intr-adevar ajuta pe cineva. Am adunat destula experienta negativa intre peretii scolii noastre superioare de arte, pe care o cunosc de aproape cincisprezece ani, raportandu-ma de-a lungul timpului in moduri diferite la ea: primii patru ani, pe durata studiilor mele liceale, am fost martor al dezamagirii ce se instaura treptat asupra unor prieteni, mai mari decat mine, studenti ai catedrei de pictura. Au urmat apoi anii mei de studentie, din 1995 pana in 2001, cand am experimentat in mod direct dezamagirea si zgura umana si profesionala. din 2002 am intrat intr-o noua relatie cu catedra de pictura, al carei student fusesem; am devenit formator, preparator, iar acum asistent.Am vazutdin nou, de asta data mult mai in profunzime, mecanismele angrenajului bolnav, care este facultatea.
Imi amintesc, inca, foarte bine felul in care eram si eu si prietenii, colegii mei, atunci cand aveam 18 ani: dezorientati, receptivi, de buna-credinta, fragili si increzatori. Am observat ca primele trasaturi atacate de acidul sistemului de invatamant sunt fragilitatea si increderea, profitand be buna credinta. Am vazut multi, poate nepermis de multi, candidati iar mai apoi studenti, inselati in asteptari, demoralizati si finalmente pierduti pe drum, in asa-zisul "proces de invatamant".
Am hotarat sa formulez aceste sfaturi pentru a-ti oferi, inocentule candidat, o posibila gura de aer, un punct de reper, valabil pentru ca s-a concretizat din multe nemultumiri obiective. Daca te-ai hotarat sa apuci pe acest drum si sa urmezi cursurile UNAB, sectia pictura, atunci, pentru a-ti pastra sanateatea mentala, trebuie sa iti formezi anticorpi. Trebuie sa stii ca sistemul dupa care functioneaza UNAB este greoi, invechit, refractar la schimbare, las, arogant si care nu va face nici un efort, fie el minuscul, pentru a veni in intampinarea asteptarilor si cerintelor tale. Este unul dintre drepturile tale fundamentale, acela de a avea opinii proprii, de a avea nelamuriri, de a vrea sa fii lamurit. Nu renunta niciodata la acest drept, altfel toata personalitatea ta va fi pusa in pericol. Asigura-te in permanenta ca stii cu cine vorbesti; doar cunoscand ceea ce este (sau nu este) in stare sa faca cel care trebuie sa te "invete"pe tine, iti poti pune increderea in el sau nu. Te intreb: te-ai duce cu inima usoara in mijlocul unui lac, pentru a invata sa inoti, cu cineva despre despre care nu stii daca e bun inotator? Ai mereu grija ce legeri faci si dupa cum ti-am spus, fii in cunostinta de cauza.
Nu permite nimanui sa fie arogant cu tine. Gandeste-te ca de multe ori aroganta si functia mascheaza frustrarile si absenta substantei. Doar stii cand este romanul cel mai fericit om de pe pamant: atunci cand vede pe unul mai slab, mai nestiutor ca el, in fata caruia poate fi chiorul din tara orbilor. Sa ti se para suspect atunci cand sfatuitorul tau are raspunsuri chiar pentru orice. Nimeni, mai ales astazi si mai ales in invatamantul de arta, nu se pricepe la tot. Renunta putin la dorinta meschina de a avea doar note mari, pentru a-ti aminti ca esti un om liber, un potential mare creator, care nu trebuie sa ii faca pe plac profesorului sau.
Nu-l asculta orbeste, asemenea unui animal de povara, pe profesorul tau. El trebuie sa fie convingator, sa argumenteze, sa iti explice, sa te lamureasca, sa iti spuna cand nu o poate face, nu trebuie sa iti impuna lucruri. Fii hotarat, adu-ti aminte ca el, profesorul, este in slujba ta, el trebuie sa te ajute pe tine, iar tu nu esti acolo pentru a-i pansa orgoliile de "maestru".
Nu uita ca nu exista in scoala de arta a zilelor noastre "maestri". Un maestru nu exista prin numele sau, ori prin adulatia studentilor sai, sau printr-o maniera specifica de predare. Un maestru adevarat e un om viu, un artist puternic si care demonstreaza permanent forta sa creatoare, fiind convingator prin ceea ce face. Aminteste-ti ca asa-zisii "maestri" de astazi, nu sunt decat niste oameni, unii poate foarte slabi si complexati. Nu accepta sa fii calcat in picioare si uniformizat.
Nu accepta ironiile indreptate asupra ta, atunci cand acestea sunt rautacioase si in sine. Obisnuieste-te sa observi si sa demasti impostura: atunci cand cineva nu stie sa te lamureasca, atunci cand tu, printr-o intrebare de bun- simt, l-ai scos din zona pe care o cunoaste si pe care o repeta la infinit si ti se raspunde prin misto-uri care sa te puna intr-o situatie de inferioritate ori penibila, atunci ceva e suspect. Gandestete daca s-ar intampla asa ceva la facultatea de matematica. Cred ca nu.
Fii atent mereu la felul in care te simti. Daca esti obosit, demoralizat, fara nici un chef de a face ceva, inseamna ca ceva nu este in regula. De cele mai multe ori problema, cauza acestor stari, nu este la tine, ci la mediul in care lucrezi. Starea de bine, de confort mentalm, este esentiala in aceasta meserie. Observa ce anume din mediul tau profesional te deranjeaza, cu ce nu esti de acord si iti reprimi orice fel de reactie? Pot fi lucruri nelamurite, corecturi care nu te-au ajutat cu nimic, jigniri din partea vreunui profesor, rautacios si poate total incompetent.
Nu te teme de nimeni, reactioneaza, cere cu obstinatie sa fii lamurit, insista pana in panzele albe sa ti se vorbeasca cu maximum de claritate, nu intr-un limbaj pseudo-metaforic ce mascheaza de fapt, ignoranta celui ce iti vorbeste. Acestea sunt doar o parte din lucrurile ce au lipsit si lipsesc in continuare invatamantului artistic romanesc, iar acest fapt duce la ulterioara lipsa de consistenta, de sinceritate, de nerv a artei din Romania. In ultimii aproximativ cinci ani, criza despre care vorbesc s-a acutizat in ritm galopant. Monstrul numit scoala de arte a inceput sa se descompuna si mirosul sau ii otraveste pe cei din interior. Ceea ce ar fi trebuit sa fie o insula de gandire libera in cadrul societatii actuale, este un loc incapsulat in timp, plin de campioni ai conventionalismului si ai "gandirii" comode. Asa ca iti dau un sfat: ai grija de visele tale, de idealurile tale, de bunul tau simt, de buna-credinta cu care ai venit aici. Odata pierdute, nimeni nu ti le va da inapoi.
24 august 2007

4 comments:

Elena Andrei - Visual Artist said...

Ce frumos ar fi fost sa vina sfaturile astea cand dadeam noi la facultate...Poate n-am mai fi suferit atat in procesul numit "scoala de arte"...Pot otusi sa zic ca aceste sfaturi raman universal valabile in "lumea artei", in general. Toate cele bune!

Lady Harmony said...

De cateva zile, de cand am citit "Sfaturi unui candidat la arte" ma tot pomenesc scriind un comentariu in gand. Daca n-am facut-o pana acum, a fost pentru ca am simtit nevoia sa las timpul sa cearna ceea ce aveam eu de spus, pentru ca sa nu depasesc cadrul cuvenit unui comentariu pe acest blog.
Stiu din proprie experienta cum este atunci vii cu inima deschisa intr-un loc caruia simti si speri ca-i apartii, si te trezesti lovit, ca din senin, de atitudinea aroganta si autosuficienta a celor care ar fi trebuit de fapt sa-ti iasa in intampinare si sa te ajute. Mai stiu si cum este atunci cand renunti la tine, la visurile si la idealurile tale, pentru ca incepi sa crezi ca, intr-adevar, cum esti tu nu e bine de loc, iar ceilalti sunt cei care stiu si trebuie ascultati si urmati orbeste. Din pacate stiu si unde duce o astfel de atitudine. Ajungi sa devii tu insuti o persoana cu covingeri, cu certitudini. O persoana care are toate raspunsurile. O persoana care nu mai stie sa se minuneze de frumusetea clipei, ceea ce, in viata in general, dar in arta in special, este echivalent cu moartea.
Nu stiu in ce masura continutul mesajului catre inocentul candidat va putea intr-adevar sa-l ajute pe acesta. Nu stiu in ce masura sfaturile date pot fi cu adevarat urmate, pentru ca, dupa cum vad eu lucrurile, in momentul in care ai putere sa demasti impostura si intrevezi lipsa de valoare ascunsa sub masca arogantei, deja nu mai esti fragil si vulnerabil.
Dar ceea ce face ca mesajul sa-si atinga scopul si sa patrunda adanc este dragostea de oameni si de adevar cu care a fost scris. Este indrazneala si generozitatea autorului, care, pentru a cata oara, isi paraseste zona de confort si vine in intampinarea ta, cu bratele deschise, cu inima la fel, cu timpul si energia de care dispune, cu tot ce are mai bun in el. Cum ar putea oare un astfel de gest sa nu te miste si sa nu te indemne sa mergi inainte, orice-ar fi?

coloreaza copilaria said...

nu stiu daca sunt viitor candidat...posibil... deocamdata vin la cursurile de pregatire de o LUNA la UNA :)
stateam de juma de ora si ma uitam cu ganduri negre la auto~portretul si mai si mai dezamagit decat mine...
nu iese nimic... :(
m-am gandit sa vad ce ,,mazgalesc,, indrumatorii nostri.
asa am ajuns pe blogu' aista...
imi place. :) liniile degajate, porterele grafiate, pietrificate... :P (zic si eu, asa mi se par).
acest articol imi place la fel de mult. deja m-a ajutat! parca am mai mult curaj. parca ma simt un pic mai libera sa trasez linii. inca mi-e frica de culori. dar poate vor veni spre mine.
articolul asta e foarte bine scris. cu putere de convingere. cu suflet. ar trebui sa-l xeroxati si sa-l lipiti pe la scoala, asa ar ajunge sub ochii multora (dar stiu ca nu se poate :P)...
ma intorc in autoportretul meu un pic mai curajoasa. am sa-l fac mai vesel si ii adaug o linie noua :)

numai bine!

miha said...

Eu de cinci ani traiesc fiecare cuvant (+ familia lui lexicala) pe care l-ai "demascat" aici. Mi-a trebuit ceva timp sa ma prind ca nu eu sunt problema. Dezamagitor faptul ca "invatatorul" devina calau. "Cand pornesti pe un drum, daca ti se da o calauza "obosita" ai din start un handicap. Asa si eu."